Centrul de Informare Tehnologică al INCDTIM | Metodă de extracție a polifenolilor din busuioc
16306
rezultat-template-default,single,single-rezultat,postid-16306,translatepress-ro_RO,ajax_fade,page_not_loaded,,footer_responsive_adv,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-13.3,qode-theme-bridge,disabled_footer_bottom,qode_advanced_footer_responsive_1000,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.5,vc_responsive

Metodă de extracție a polifenolilor din busuioc

Metodă de extracție a polifenolilor din busuioc

Cuvinte cheie

busuioc, Ocimum basilicum, polifenoli, ultrasunete

Aplicații
Consumul de produse fitoterapeutice, în special cele cu conținut mare de compuşi polifenolici, este corelat cu o serie de efecte benefice în organism, cum ar fi reducerea riscului de diabet, obezitate, boli coronariene, cancer de colon şi disfuncţii gastrointestinale. Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă bogată în compuși polifenolici, fiind recunoscut pentru proprietățile antibacteriene, antioxidante și antiseptice. Aplicațiile extractului de busuioc prezintă importanță ridicată în medicina naturistă și în industria alimentară.
Aspecte inovative
În plante, polifenolii se găsesc sub formă de amestecuri de compuși cu structură chimică foarte diferită. De aceea, extracția acestora din materialul vegetal, cu randament maxim și în timp cât mai scurt, ridică probleme deosebite. Cele mai utilizate tehnici sunt cele clasice (macerarea, refluxarea, extracţia Soxhlet). Datorită dezavantajelor pe care le prezintă, acestea tind să fie înlocuite de tehnici cu un consum mai mic de reactivi, energie şi timp, dar cu eficienţă asemănătoare. Metoda dezvoltată de noi se bazează pe extracția în câmp de ultrasunete și a fost optimizată pentru a obține un extract de busuioc cu cantitatea maximă de polifenoli din materialul vegetal procesat.
Tehnologia
La prepararea extractului polifenolic de busuioc se utilizează alcool etilic și apă ultrapură. Extracția are loc în câmp de ultrasunete, în 30 minute. Confirmarea calității extractelor (determinarea cantității totale de polifenoli) se poate realiza rapid prin analiza spectrofotometrică a acestora raportată la acidul cafeic, rutin sau quercetin, la lungimi de undă caracteristice. În cazul în care se urmărește existența unui anumit component în amestecul de polifenoli obținut se poate utiliza și metoda cromatografică.
Avantaje
  • Timpul de extracție diminuat cu 10-20% față de refluxare
  • Temperatura de extracție este redusă cu 40ºC comparativ cu temperatura folosită la refluxare
  • Tehnica necesită cantitate mică de energie și timp redus
  • Metoda este scalabilă pentru industrie
Contact

(+4)0264-584037, int 215

(+4)0264-420042

(+4) 0264 58 40 37, int. 156

(+4)0264-420042

ro_RORomână